Sari la conținut
Acceptăm proiecte noi

Cristian Ivănuș, fondator Index Studio.

Mă ocup de SEO și dezvoltare web. În fiecare proiect discut direct cu clientul și coordonez structura, implementarea și lansarea.

Iau puține proiecte deodată, pentru că un site are nevoie de câteva zile de gândit înainte să merite scrisă prima linie de cod.

01 · Cine răspunde

Cristian Ivănuș

Fondator · SEO tehnic și dezvoltare web

În web
2 ani
Site-uri livrate
6
Clienți SEO lunari
5
Înainte, în HoReCa
17 ani

Fac asta de doi ani: șase site-uri livrate, două în lucru și cinci firme cărora le țin SEO-ul lună de lună. Ultima cifră e cea care mă interesează pe mine. Un site îl cumperi o dată. Un abonament lunar îl reînnoiești doar dacă vezi ceva.

Am intrat în web prin SEO. Am început cu un curs intensiv, de la cercetarea cuvintelor cheie până la audituri tehnice și conținut, iar programarea a venit după, dintr-un motiv practic: cine știe ce trebuie reparat pe un site, dar nu poate deschide fișierele, depinde de altcineva pentru fiecare virgulă. SEO-ul a rămas prima meserie pe care am învățat-o, iar asta se vede în ordinea în care lucrăm: intră în proiect din prima zi.

Un exemplu din ce a ieșit din asta: un site spart, cu linkuri injectate în el, pe care Google îl scosese complet din index. Pentru patron însemna că firma dispăruse de pe Google peste noapte, fără explicație. Era construit în WordPress. L-am refăcut de la zero, cu cod scris de mână, și a intrat înapoi în index în două săptămâni, fără nicio eroare rămasă.

Înainte de toate astea am stat șaptesprezece ani în spatele barului: Dubai, Abu Dhabi, Mykonos, Milano și localuri din București. Nu mă uitam la site-uri atunci și n-o să pretind altceva. Dar știu cum arată un local în august, de ce contează fotografia unui preparat și ce înseamnă standardul premium văzut de aproape, zi după zi. Când vorbesc cu un patron de restaurant sau de salon, nu trebuie să-mi explice cum merge afacerea lui.

Index Studio funcționează ca Index Studio PFA, cu sediul în București și CUI 52503560. Datele sunt publice, factura vine pe firmă, iar contractul spune clar ce livrez și în cât timp.

Dacă ceva nu merge, știi exact pe cine suni.

02 · De ce lucrăm așa

Mic, din alegere

Am pornit Index Studio ca să rămânem aproape de partea care chiar decide rezultatul: ce scrie pe pagină, cum e construită și cât de repede se deschide.

Preferăm mai puține proiecte, duse până la ultimul detaliu. Un site cere decizii mărunte, luate zilnic — ce intră pe pagină, ce iese, ce se schimbă după primele măsurători.

Cu două-trei proiecte în paralel, deciziile astea le ia cineva care știe de ce s-au luat cele dinainte.

03 · Principii

Patru reguli de la care nu ne abatem

Puține proiecte, deodată

Ținem două-trei proiecte în paralel. Așa avem timp să intrăm în afacerea ta: ce vinzi, cui vinzi și de ce te-ar suna cineva pe tine.

Vorbești cu cine construiește

Persoana care îți scrie codul și îți face SEO-ul e aceeași cu care ai vorbit prima dată. Nimeni nu transmite mesaje între voi.

Cod scris de la zero

În site intră doar ce folosești. O temă cumpărată vine cu cod pentru un magazin, un blog și un portofoliu de fotograf, chiar dacă ție îți trebuie patru pagini și un formular.

Decizii pe care le poți verifica

Fiecare alegere are un motiv pe care ți-l explicăm în română. Rezultatul se vede în trei locuri pe care le poți deschide singur: scorul PageSpeed, poziția în Google și căsuța de email.

04 · Limite

Ce facem
și ce refuzăm

Spunem din prima ce intră în discuție și ce nu, ca să nu pierzi o săptămână pe o ofertă care oricum nu ți se potrivea.

Facem

  • Site-uri de prezentare și magazine online, scrise de la zero
  • Optimizare SEO tehnică și conținut care aduce trafic
  • SEO local: Google Business Profile și poziții pe hartă
  • Mentenanță și ajustări după lansare

Nu facem

  • Site pe șablon, livrat în 48 de ore
  • Garanții de tipul „locul 1 în Google în 30 de zile"
  • Rapoarte lunare care arată bine și nu spun nimic
  • Contracte pe doi ani din care nu poți ieși
05 · Următorul pas

Dacă ți se potrivește, scrie-ne

Răspuns în aceeași zi lucrătoare · Fără obligații

Preferi să scrii direct? indexstudio.ro@gmail.com

Următorul pas

Spune-ne ce ai de construit

Câteva rânduri despre proiect sunt de ajuns. Primești o estimare de preț și de timp, fără obligații.

Solicită o ofertăRăspundem în aceeași zi lucrătoare